Cazurile de violență domestică rămân una dintre cele mai dureroase realități ale României. În 2025, polițiștii au intervenit la peste 125.000 de semnalări în primele 11 luni, iar numărul agresorilor monitorizați electronic a crescut puternic. În spatele cifrelor sunt oameni, copii, familii și vecini care, uneori, aud totul — dar nu știu ce să facă.

Violența domestică în România: drama ascunsă după uși închise

În multe case din România, liniștea de seară nu înseamnă pace. Înseamnă frică. Înseamnă pași apăsați pe hol, o ușă trântită, un copil care tace, o femeie care își ascunde vânătăile, un bărbat umilit psihic sau o persoană în vârstă care nu mai are curaj să ceară ajutor.

Violența domestică nu începe întotdeauna cu o palmă. Uneori începe cu o insultă. Cu „nu ești bună de nimic”. Cu telefonul verificat. Cu banii controlați. Cu izolarea de familie. Cu amenințarea că „dacă pleci, o să vezi tu”. Iar de aici până la lovituri, teroare și ordine de protecție poate fi doar un pas.

Datele oficiale arată dimensiunea fenomenului. În primele 11 luni ale anului 2025, Poliția Română a intervenit la 125.125 de semnalări în contextul violenței domestice, cu 3.768 mai multe decât în perioada similară a anului precedent. Dintre acestea, 60.685 au fost în mediul urban și 64.440 în mediul rural.

În primele trei luni ale anului 2026, polițiștii au intervenit la 33.996 de semnalări de violență domestică, iar peste 1.700 de agresori au fost obligați să poarte brățară electronică de supraveghere.

Brățara electronică: semnul că violența a ajuns deja prea departe

Monitorizarea electronică a agresorilor este una dintre măsurile prin care statul încearcă să prevină tragediile. Dar faptul că numărul acestor măsuri crește arată și ceva dureros: multe cazuri ajung în atenția autorităților abia când riscul este deja mare.

Potrivit datelor prezentate public, în 2025 au fost emise de instanțe 2.179 de ordine de protecție cu supraveghere electronică, iar polițiștii au emis 2.681 de ordine provizorii cu această măsură. Libertatea relatează, pe baza datelor MAI, că atât în cazul ordinelor judecătorești, cât și în cazul ordinelor provizorii, numărul a fost de aproximativ trei ori mai mare față de 2024.

Tot în 2025, potrivit AGERPRES, au fost montate 5.126 de brățări electronice în cazuri de violență domestică și ordin de protecție, iar monitorizarea electronică este folosită în principal în baza Legii 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice.

Brățara nu este un moft. Nu este o exagerare. Este, de multe ori, ultima linie dintre victimă și agresor. Este semnalul că cineva a spus: „mi-e frică”, iar statul a fost obligat să intervină.

România, în Europa: un clasament care ar trebui să ne doară

România se află printre țările Uniunii Europene cu cele mai grave valori la unele forme de violență în cuplu. Potrivit datelor Eurostat prelucrate de Monitorul Social / Friedrich-Ebert-Stiftung România, 45,5% dintre femeile din România au declarat că au suferit violență psihologică din partea partenerului intim, față de media UE de 29,9%. La acest indicator, România este pe locul 4 în UE, după Ungaria, Finlanda și Slovacia.

Aceeași analiză arată că 25,4% dintre femeile din România au suferit violență fizică, inclusiv amenințări, din partea partenerului intim, față de media UE de 10,7%. Iar când sunt incluse formele grave de violență psihologică, fizică și sexuală comise de partener, 48,9% dintre femeile din România care au avut vreodată un partener declară că au fost afectate, față de 31,8% media UE.

În mediul rural, situația este și mai apăsătoare: 50,3% dintre femeile din România din mediul rural care au avut vreodată un partener au declarat că au fost victime ale violenței din partea acestuia, procent care plasează România pe primul loc în UE la acest indicator.

EIGE arată, de asemenea, că în România 42% dintre femei au experimentat violență fizică și/sau sexuală din partea oricărui agresor după vârsta de 15 ani, cu 11 puncte procentuale peste media UE-27, care este de 31%.

De ce rămân victimele lângă agresor?

Întrebarea aceasta este pusă des, uneori nedrept: „De ce nu pleacă?” Dar răspunsul nu este simplu. O victimă nu stă pentru că îi place. Uneori stă pentru că îi este frică. Pentru că nu are bani. Pentru că are copii. Pentru că nu are unde merge. Pentru că îi este rușine. Pentru că a fost convinsă ani întregi că nu valorează nimic.

Avocatul Poporului arată, într-un raport special, că victimele pot refuza ajutorul din cauza stimei de sine scăzute, a dependenței emoționale sau financiare față de agresor ori din cauza fricii de represalii. Raportul recomandă o abordare mai sensibilă și empatică din partea autorităților și sprijin psihologic pentru ca victimele să înțeleagă impactul pe termen lung al violenței domestice.

Cauzele fenomenului sunt complexe. Pot include dependența financiară, izolarea socială, lipsa educației privind relațiile sănătoase, consumul de alcool sau substanțe, normalizarea violenței în familie, frica de rușinea publică și neîncrederea în autorități. Dar niciuna dintre aceste cauze nu scuză agresorul. Explică doar de ce fenomenul se repetă și de ce victimele au nevoie de sprijin real, nu de judecată.

Urmările: copiii care aud, văd și învață frica

Violența domestică nu lovește doar persoana agresată. Lovește și copiii care aud țipetele din camera cealaltă. Copiii care învață să nu întrebe. Copiii care adorm cu frică. Copiii care ajung să creadă că iubirea înseamnă control, umilință sau lovituri.

Organizația Mondială a Sănătății arată că violența comisă de partener poate duce la depresie, stres post-traumatic, tulburări de anxietate, probleme de somn, tulburări alimentare și tentative de suicid. De asemenea, pot apărea dureri cronice, probleme gastrointestinale, mobilitate redusă și o stare generală de sănătate afectată.

Dincolo de sănătate, urmările se văd în viața de zi cu zi: frică permanentă, izolare, pierderea locului de muncă, abandon școlar, sărăcie, dependență de agresor, traume transmise copiilor și, în cazurile extreme, moarte.

Ce spune legea: agresorul poate fi scos din locuință, obligat să păstreze distanța și monitorizat electronic

În România, Legea 217/2003 stabilește cadrul pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și precizează că prevenirea și combaterea violenței domestice reprezintă o problemă importantă de sănătate publică.

Legea 26/2024 privind ordinul de protecție permite polițiștilor să emită ordin de protecție provizoriu atunci când există risc iminent pentru viața, integritatea fizică ori libertatea victimei. Măsurile pot include evacuarea temporară a agresorului din locuință, obligarea acestuia să păstreze o distanță minimă față de victimă, interzicerea contactului și obligarea agresorului să poarte dispozitiv electronic de supraveghere.

Ordinul de protecție provizoriu are o durată de 5 zile, adică 120 de ore, iar obligațiile devin aplicabile imediat după emitere.

Încălcarea ordinului de protecție sau a ordinului de protecție provizoriu constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

În Codul penal, lovirea sau alte acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar dacă se produc leziuni traumatice ori afectarea sănătății evaluate prin cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale, pedeapsa este închisoare de la 1 an la 5 ani sau amendă.

Dacă faptele sunt comise asupra unui membru de familie, Codul penal prevede că maximul special al pedepsei se majorează cu o pătrime, iar în cazul lovirii sau altor violențe săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

Dacă auzi prin perete, dacă știi, dacă bănuiești: nu întoarce capul

O întrebare grea pentru fiecare comunitate este aceasta: ce facem când știm?

Dacă ai vecini care se ceartă violent, dacă auzi țipete, dacă vezi un copil speriat, dacă vezi o femeie cu urme de lovituri sau un bărbat umilit și amenințat constant, nu trata situația ca pe „problema lor de familie”.

ANES spune clar că la linia națională 0800 500 333 poate suna nu doar victima, ci și un părinte, o rudă, un vecin, un cunoscut, un martor sau orice persoană care știe de existența unui caz de violență domestică.

ANES recomandă ca persoana care cunoaște o victimă să nu o judece, să nu îi critice comportamentul, să îi ofere ajutor fără să îi impună o decizie și să o abordeze cald, într-un moment în care nu sunt prezenți alți cunoscuți.

Uneori, un vecin care sună poate opri o tragedie. Uneori, o întrebare spusă cu grijă — „Ești bine? Ai nevoie de ajutor?” — poate fi prima lumină pentru cineva care trăiește de ani de zile în întuneric.

Unde poți cere ajutor

Dacă există pericol imediat, sună la 112.

Pentru sprijin, consiliere și îndrumare, victimele, martorii sau persoanele care cunosc un caz pot apela 0800 500 333, linia telefonică gratuită, non-stop, a ANES. Linia este disponibilă 24/24, 7/7, este gratuită din orice rețea și oferă consiliere primară juridică și psihologică, precum și îndrumare către instituțiile competente.

În județul Arad, DGASPC Arad are sediul pe Strada 1 Decembrie 1918, nr. 14, telefon/fax 0257 210 055 și 0257 210 035, email [email protected].

DGASPC Arad are Serviciul Intervenție în Regim de Urgență, Situații de Abuz, Neglijare și Violență Domestică, iar în subordinea acestuia funcționează și Telefonul de Urgență / Telefonul Copilului 0257 983 pentru situații de abuz, neglijare și exploatare a copilului.

DGASPC Arad a anunțat și existența Locuinței Protejate „Mara” pentru victimele violenței domestice, serviciu destinat sprijinului persoanelor aflate în astfel de situații.

Întrebările care trebuie puse în fiecare comunitate

Câte victime tac pentru că le este rușine?

Câți copii aud noaptea țipete și merg dimineața la școală ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?

Câți vecini aud, dar spun: „nu mă bag”?

Câte femei, câți bărbați, câți bătrâni sau câți copii au nevoie doar de cineva care să creadă ce spun?

Câte ordine de protecție trebuie încălcate până să înțelegem că violența domestică nu este „o ceartă de familie”, ci o problemă de siguranță publică?

Tăcerea nu protejează victima, protejează agresorul

Violența domestică nu este o rușine a victimei. Este vina agresorului. Este eșecul unei comunități atunci când toți aud, dar nimeni nu reacționează. Este durerea unei țări care încă învață că familia nu înseamnă frică, control și lovituri.

Violența domestică trebuie spusă pe nume. Trebuie raportată. Trebuie sancționată. Trebuie prevenită.

Dacă știi pe cineva abuzat, nu întreba „de ce nu pleacă?”. Întreabă: „Cum pot să te ajut în siguranță?”

Dacă auzi, dacă vezi, dacă bănuiești — nu rămâne indiferent.

📞 112 – urgență imediată
📞 0800 500 333 – linie gratuită ANES pentru victime și martori
📞 0257 983 – Telefonul Copilului / urgențe sociale DGASPC Arad

Distribuie acest articol. Poate ajunge la cineva care are nevoie de curaj, de informație sau de o cale de ieșire.